Inteligenta - Concepte supradotare VIII

Supradotarea a fost o perioadă de timp considerată ca un instrument politic al superiorităţii rasei albe, iar testele de inteligenţă au fost iniţial construite astfel încât să dea un avantaj pe utilizarea limbii engleze. Cu toate acestea statisticile ulterioare arată că asiaticii au rezultate mai bune la testele psihometrice chiar la utilizarea unor instrumente de evaluare cu bias cultural. Ultimele versiuni de teste psihometrice au eliminat acest aspect politic şi s-a obţinut un rezultat normal, acela că supradotarea este statistic egal reprezentată pe ambele sexe, în toate mediile sociale şi pe toate culturile. Această manifestare a supradotării are totuşi şi caracteristici culturale antrenate de mediul cultural tradiţional, care face ca diferenţele de direcţie a supradotării să existe între diferitele culturi.
Teoria rasei superioare a supradotaţilor a fost de asemenea testată genetic. Constatarea că există un procentaj mult superior de supradotaţi decât media statistică în familiile de intelectuali performanţi a dat naştere la analize genetice care însă nu au dus la rezultate evidente şi necontestabile. În momentul actual supradotarea este atribuită unui cumul de factori din două direcţii “nature şi nurture”.
Factorul natural al copiilor născuţi cu abilităţi deosebite “nature” este dublat de mediul care-i hrăneşte dotarea iniţială “nurture”. Faptul că oamenii se nasc cu anumite insuşiri ce nu sunt condiţionate de mediul social este evidenţiat prin studiile asupra gemenilor univitelini crescuţi în familii separate, care prezintă caracteristici psiho-comportamentale surprinzător de asemănătoare, deşi au fost crescuţi separat şi în medii sociale diferite (factorul “nature”).
Factorul “nature” al hrănirii copiilor cu afectivitatea şi informaţiile de care au nevoie în procesul dezvoltării abilităţilor este de asemenea foarte clar evidenţiat de proporţia foarte mare de performeri antrenaţi de buni pedagogi.
Dacă pentru copii ca Mozart, care au manifestat abilităţi inexplicabile factorul “nature” a fost evident suficient de mare pentru a învinge lipsa factorului “nurture” aceasta s-a putut întâmpla datorită enormei creativităţi personale ce a putut înlocui factorul “nurture” printr-o formă de auto-hrănire cu informaţii descoperite personal. Acesta este cazul marilor creatori ce dovedesc atât inteligenţa deosebită pe ariile proprii de interes, cât şi creativitate şi auto-motivaţie în realizarea potenţialului propriu chiar în condiţii dificile. Din acest motiv există exemple de supradotaţi proveniţi din medii sociale extrem de ostile şi descurajante, ca Chaplin sau Edith Piaf ce au fost iniţial copii ai străzii.
În mare măsură dezvoltarea abilităţilor până la nivelul supradotării se realizează cu o mare auto-motivare personală, chiar la vârste foarte mici. Factorul motivaţional împreună cu creativitatea pot deseori suplini factorul “nurture” însă atunci când toţi cei trei factori: inteligenţa, creativitatea şi auto-motivaţia funcţionează concomitent într-un mediu social şi educaţional care-i hrăneşte pe copii supradotaţi, aceştia pot atinge performanţe absolut deosebite în dezvoltarea proprului potenţial.
Deşi statistic copii supradotaţi formează o populaţie de 2-6% din populaţia statistică, sistemul ce stimulează atât inteligenţa cât şi creativitatea şi auto-motivaţia se poate aplica cu success vizibil la o populaţie statistiă de până la 20 % din copii. În acest caz se poate observa o creştere a inteligenţei la ambele categorii, dar cu viteze de creştere diferite, mai mare de aproximativ 10 ori la copii supradotaţi decât la ceilalţi copii.
Talentul implicit care este născut în mod inexplicabil într-un anumit mediu social deseori ostil acestuia reprezintă în general o populaţie care este automotivată - cel puţin aparent, judecând după cei care au reuşit să se realizeze cu potenţial propriu. Cu toate acestea nu toţi oamenii cu inteligenţe deosebite se realizează social. În MENSA - care este organizaţia oamenilor adulţi cu inteligenţă peste 130 pe scara Stanford Binet- pot fi găsiţi atât premianţi Nobel cât şi şoferi de taxi care au inteligenţa măsurabilă asemănătoare. Pe aceştia i-a separat auto-motivaţia, poate şi creativitatea.
De asemenea creativitatea se poate manifesta fără nicio corelare cu inteligenţa putând fi descoperită şi la oameni care au o inteligenţă mult sub norma statistică. Există astfel exemple de persoane chiar cu handicap intelectual sever, însă cu o creativitate deosebită. Conceptul de gifted apare la intersecţia celor trei calităţi: inteligenţa, creativitatea şi automotivarea, fiecare dintre acestea putând fi descoperită şi în lipsa celorlalte două.
Nu există nici o corelare între succesul social şi supradotare, mulţi supradotaţi putând fi victima excluderii sociale din cauza competitivităţii lor deosebite. Astfel cel mai inteligent om al secolului 20 cu IQ măsurat de 180, Billy Sidis, a murit tânăr după ce a ocupat cea mai ‘înaltă’ poziţie socială, cea de bibliotecar public, deşi ştia de copil 100 de limbi străine în care traducea spontan, descoperise prin eforturi de logică găurile negre cu câteva decenii înaintea fizicienilor şi astronomilor şi terminase facultatea la vârsta la care alţii nu terminaseră liceul.
Deşi potenţialul deosebit al oamenilor şi copiilor supradotaţi le dau acestora posibilitatea de a rezolva problemele deosebite şi crizele umanităţii, ei sunt o populaţie cu un mare risc social şi nevoi deosebite şi trebuie protejaţi şi utilizaţi pentru a putea să-şi realizeze propriul potenţial.
Un alt fapt relevant este că procentul de supradotaţi din rândul infractorilor depăşeşte cu mult media statistică, ceea ce poate fi interpretat ca o reacţie contra sistemului ce i-a oprimat în loc să-i stimuleze - reaţie pe care o pot avea copiii supradotaţi într-un mediu care nu le oferă factorul “nurture”.
Supradotarea poate fi de asemenea ascunsă din considerente de protecţie socială. Mulţi supradotaţi îşi inhibă dezvoltarea personală pentru a putea trăi printre ceilalţi oameni fără a crea reacţii adverse sau ascund supradotarea proprie prin hobby-uri unde pot fi performanţi fără a fi în pericol de excluziune din grupul social. În general aceşti supradotaţi nu recunosc că au abilităţi deosebite, considerând că sunt oameni comuni cu o bună formare profesională sau cu hobby-uri personale. În cazul lor atât “nature” cât şi “nurture” poate funcţiona în mod deficient, în primul rând datorită negării naturii proprii şi în al doilea rând datorită contextului social nefavorabil.
Aceşti oameni prezintă frustrări deosebite şi nu sunt puţine cazurile de copii supradotaţi cu tendinţă de abandon şcolar sau de adulţi supradotaţi care şi-au tăiat o nişă nouă şi personală pe care s-au dezvoltat creând eventual noi tehnologii sau noi câmpuri de interes, ca o rezolvare a frustrărilor proprii şi ca o reacţie la ostilitatea socială.
Deseori mediul lor social nu le recunoaşte natura proprie şi-i tratează drept altceva decât sunt creând adevărate drame emoţionale, foarte puternice datorită naturii asincrone a supradotaţilor. Dacă sistemul educativ face acest lucru în mod curent, valabil pentru vizualii-spaţiali care au caracteristici de personalitate opuse auditorilor-secvenţiali, atunci se creează o adevărată industrie a frustrărilor la o clasă mare de copii care au şi cel mai mare potenţial creativ şi de rezolvare a problemelor complexe. Factorul “nurture” devine extrem de important în acest caz.