Supradotarea este o manifestare umană deosebită, cu multiple faţete, având ca element comun excepţionalitatea şi fiind realizată prin combinarea fericită a unor capacităţi intelectuale şi aptitudini deosebite cu anumite trăsături de personalitate (şi în condiţiile unui mediu socio-familial-cultural favorizant). Copiii supradotaţi nu constituie un grup populaţional omogen. Nu se poate vorbi de un profil psihologic unic.Totuşi, supradotaţii constituie un grup aparte, care se diferenţiază prin caracteristicile de personalitate, stil de învăţare, mod de interacţionare cu semenii etc.Ei trebuie consideraţi persoane cu nevoi speciale, tocmai pentru că sunt speciali.
Folosind coeficientul de inteligenţă pentru indicarea supradotării se disting nivelele:
- 85-99: Nivel normal
- 100-114: Nivel superior
- 115-129: Isteţ
- 130-144: Înzestrat
- 145-159: Foarte înzestrat
- 160-180: Extrem de înzestrat
- 180-above: Geniu
Elevul supradotat este acel subiect cu o capacitate intelectuală superioară mediei, (la nivel psihometric, peste 130),observându-se diferenţe cognitive atât la nuvel cantitativ, cât şi calitativ, o maturitate mai mare (percepţie şi memorie vizualǎ), dezvoltarea capacităţii metacognitive la o varstă timpurie (aproximativ 6 ani) şi intuiţie în rezolvarea problemelor, talent creativ şi motivaţie intrinsecă pentru învăţare, precocitate şi talent.[1]
Cea mai completǎ definiţie a supradotǎrii a fost prezentatǎ în Raportul Maryland, propus de Comisia pentru Educaţie a Ministerului Educaţiei din Statele Unite (la Congresul pe tema educaţiei, 1971). Conform ei, copiii supradotaţi şi talentaţi sunt acei copii capabili de performanţe ridicate, care demonstreazǎ achiziţii şi/sau abilitǎţi potenţiale, precum: capacitate intelectuală generală, aptitudine academică specifică, gândire creativă sau productivă, capacitate de lider, arte vizuale şi reprezentative, capacitate psihomotorie.
0 comments:
Trimiteți un comentariu