Inteligenta - Structuri ierarhice

Modelele anterioare au dat naştere planurilor ierarhice.

Planurile ierarhice prezentau o mare variabilitate, în cel puţin trei aspecte :

* a) forma analizei datelor;
* b)considerarea factorului g ca fiind în topul ierarhiei;
* c)evaluarea diverşilor factori ai structurii ierarhice.

Principalii reprezentanţi ai şcolii engleze, ca Burt, Vernon sau Cattell, au ţinut să includă în nivelul superior al ierarhiei factorul g al lui Spearman.

Concepţiile ierarhice diferă, în general, de viziunile exclusiv factoriale cu privire la evaluarea factorilor. Adepţii structurilor ierarhice se referă la factorii de cea mai mare importanţă sau generalitate, ca, de altfel, şi la subdiviziuni de factori: Burt considera că factorul g este un factor de ordin secund ce se extrage din factorii primari ai lui Thurstone. De unde ar rezulta că factorul general al lui Spearman se găseşte dispersat în rezultatele lui Thurstone din cauza formei analizei - factori oblici -, corelaţiile dintre aceşti factori trimiţând tot la factorul g.

În ciuda tuturor criticilor, această abordare a dus la avântul studiilor ulterioare, printre care se află şi cele ale lui Vernon.

Modelul lui Vernon se constituie din patru niveluri, de la superior la inferior: factorul g, factori de grup, factori de grup mai puţin importanţi şi factori specifici. Vernon a putut constata cum la diferite vârste unii factori dispar, apărând alţii noi. Principala dihotomie făcută de Vernon era cea a factorilor de grup: factorul verbal -numeric - şcolar / factorul practic - mecanic - spaţial - fizic.

Această concepţie în privinţa inteligenţei a fost adoptată şi de alţi autori. Cattell (1963) a realizat o prezentare ierarhică diferită: a disociat factorii de ordin superior în factori elementari, realizând astfel o analiză şi o conceptualizare mai sofisticată a modelelor factoriale.

sursa wikipedia.org