Inteligenta - Perspectivele evolutive şi calitative

Adepţii acestor perspective pleacă de la un punct de referinţă mai amplu decât cel al modelelor anterioare.

În funcţie de abordare - evolutivă sau calitativă - autorii sunt grupaţi astfel:

* Abordare evolutivă
o Piaget (1956)
o Vîgoţki (1979)
o Bruner (1978)
* Abordare calitativă
o Eysenck(1979)
o White (1965)
o Cattell (1971);

Dezvoltarea proceselor psihice superioare este rezultatul unui proces de construcţie, însă, evolutiv, aceste procese apar întotdeauna pe primul loc în planul relaţiei inter¬personale şi, în consecinţă, sunt mediatizate de către modelele culturale ce domină grupul social în care se dezvoltă individul. Astfel, procesul dezvoltării personale se opune învăţării specifice, dar în acelaşi timp este strâns legat şi influenţat de aceasta. Ocupându-se de originea inteligenţei, Piaget (1956) o identifică în funcţiile elementare ale organismului, cum ar fi percepţia şi, îndeosebi, motricitatea.

Există două posibile aplicaţii ale modelului lui Piaget în relaţie cu inteligenţa generală: pe de o parte, corelaţia acesteia cu stadiul de evoluţie, iar pe de altă parte, folosirea stadiilor lui Piaget ca o alternativă la modelul lui Binet de măsurare a inteligenţei, cu alte cuvinte, asociind unei inteligenţe de nivel superior o mai mare viteză de dezvoltare (Eysenck, 1979). Paralelismul dintre Piaget şi Binet riscă să recurgă la presupuneri exagerate, dat fiind faptul că, în lucrările lui Piaget şi mai ales în cele ale colaboratorilor săi, nu este suficient de clară relaţia dintre viteza de atingere a unui stadiu determinat şi inteligenţa generală.

Teoria lui Piaget viza diverse aplicaţii educative, cele mai importante fiind următoarele :

* a) instrucţia la care sunt supuşi copiii trebuie să se potrivească cu tipul de funcţionare intelectuală de care sunt capabili şi
* b)abordarea generală pentru care se optează trebuie să stimuleze procesul de autoreglare sau cel constructiv.

În momentul în care, în SUA, teoria lui Jean Piaget a fost confruntată cu cea a învăţării, s-au descoperit „scăpările" primei teorii şi pe cele din lucrările succesorilor lui Piaget.

Teoria inteligenţei fluide şi cristalizate a atins deja un nivel înalt de dezvoltare. Prin inteligenţa cristalizată înţelegem valoarea educaţiei verbale, iar inteligenţa fluidă desem¬nează valoarea gândirii analitice, mai ales în situaţii noi. Există ipoteza că inteligenţa fluidă este cea care se moşteneşte cel mai uşor. Vandenberg (1969)a făcut studii, cu privire la transmiterea ereditară a inteligenţei. Acest autor a demonstrat că există o variaţie a moştenirii genetice, în funcţie de tipul de capacitate care se ia în consideraţie. Astfel, o clasificare a factorilor susceptibili de a se transmite genetic, în ordinea descrescătoare a posibilităţii apariţiei lor, ar arăta în felul următor:

* fluiditatea cuvintelor;
* capacităţile verbale;
* gramatica şi ortografia;
* vizualizarea spaţială;
* abilităţile matematice;
* gândirea;
* memoria;
* viteza şi precizia.

Dintre aceste rezultate destul de neaşteptate din perspectiva inteligenţei fluide şi cristalizate, în particular factorul verbal pare a avea cel mai mare potenţial de transmitere genetică (deşi este vorba de un factor al inteligenţei cristalizate), în timp ce gândirea (inteligenţa fluidă) nu prea este subiectul moştenirii genetice. Comparând aceste rezultate cu observaţiile privind nivelul memoriei vizuale şi al percepţiei vizuale şi cu modelul Stanford-Binet, se constată că, nişte măsuri atât de simple, ca timpul de reacţie şi variabilitatea,sa pot corela până la 0,7 şi 0,8 cu masurile QI ale lui Binet. Aceste rezultate sprijină cu fermitate teoria lui Galton asupra existenţei unui factor general al inteligenţei (Eysenck, 1988).