Inteligenta - Concepte supradotare VI

Inteligenţa şi creativitatea umană au fost considerate sub multe aspecte şi pe multe direcţii de-a lungul vremii; de la caracterizări făcute doar pe bază de rezultate ieşite din comun, până la testare psihometrică a unor caracteristici, sau de la abordarea structurată pe pachete de caracteristici comportamentale până la cele mai recente teorii de tip fractal în dezvoltarea metacogniţiei prin salturi în complexitatea gândirii.
Trăsături caracteristice ale inteligenţei au fost identificate în: inteligenţa critică, în inteligenţa laterală, în capacitatea de copiere şi adecvare la noi situaţii a unor paterne comportamentale, în capacitatea de a induce comportamente în mediul social, în capacitatea de a exprima trăiri care pot induce altora aceleaşi trăiri sau asemănătoare, în capacitatea de a estima global dinamica şi complexitatea unui fenomen şi în multe alte direcţii.
Au fost elaborate diverse teorii care au avut ambiţia de a structura inteligenţa în modele multidimensionale, de la Guilford care a elaborat o taxonomie structuralistă într-un model tridimensional cubic, până la Gardner care a creat un model mai simplificat bazat pe date statistice şi cercetări neurologice, anume modelul inteligenţei multiple.
O contribuţie însemnată se datorează Lindei Silverman care a elaborat o teorie confirmată prin numeroase experimente practice, în care se precizează două forme perfect distincte de inteligenţă: vizual-spaţialii şi auditiv-secvenţialii, adică cei ce utilizează cu predilecţie emisfera dreaptă cerebrală în procesul gândirii (vizualii) şi cei ce utilizează cu preponderenţă emisfera stângă cerebrală (secvenţialii). Deosebirile dintre aceste două categorii au atras atenţia asupra unui alt fenomen ce caracterizează inteligenţa umană, acela al gândirii holografice ce se poate caracteriza prin ecuaţiile şi funcţiile lui Gabor şi care dau similitudini surprinzătoare între teorie şi comportamentul intim al creierului.
Subiectul inteligenţei umane este privit de fapt în această perioadă sub enorm de multe perspective şi datorită dezvoltării inteligenţei artificiale ca obiect de studiu, dar şi datorită dezvoltării diferitelor noi teorii ştiintifice, de exemplu teoriile complexităţii.
Din punct de vedere pedagogic toate aceste teorii au dat derivate ce au influenţat modul de predare şi stilurile de învăţare. Amintesc în acest sens taxonomia lui Bloom care a permis structurarea curriculei pe nivele de inteligenţă şi etape de învăţare.
Eforturi de adaptare în educaţie se fac foarte intens în ultima perioadă pentru a adecva stilurile de predare şi pentru vizuali-spaţiali, constatându-se că stilurile expozitive clasice sunt adecvate doar pentru auditorii secvenţiali ce reprezintă un procentaj inferior vizualilor spaţiali. Cu alte cuvinte modelele clasice de învăţare programau eşecul unei vaste categorii de copii fiind însă adaptate pentru o altă categorie de copii.
În ceea ce priveşte creativitatea, şi aici s-au desfăşurat numeroase teorii, în general pe aceleaşi căi ca şi pentru inteligenţă. Putem astfel găsi abordări de tip pachet comportamental, mecanismul de inducere-copiere studiat de exemplu în Institute of the Mind din Australia, abordările multidimensionale (a se vedea modelul şase dimensional cu pachete de caracteristici al lui Klauss Urban) şi altele.
Aceste două subiecte vor constitui în mod sigur subiecte de cercetare ce nu se vor epuiza curând, sau poate niciodată, însă din punctul de vedere al teoriilor educaţionale devine tot mai importantă crearea de instrumente practice prin care să se poată valorifica aceste teorii. Astfel de instrumente practice au luat de asemenea diferite direcţii de formare. De la direcţia structuralistă în care sunt îmbinate diferitele componente cunoscute (a se vedea 4math, model pedagogic generat cu metodologii de utilizare cu ajutorul computerului a acestor teorii), până la cercetările recente făcute de Group Zero condus de Howard Gardner de aplicare a teoriei inteligenţelor multiple în modele de educaţie la clasă.
În general se preferă modelele simple şi uşor de manevrat de către profesori şi elevi, deşi simplificarea produce deseori mai multe probleme decât rezolvă. De exemplu învăţământul american bazat pe teoria educaţiei industriale a elaborat suficiente instrumente de lucru simple şi uşor de mânuit, printre care enumerăm sisteme de testare-orientare. Cu toate acestea rezultatele TIMMS arată că modelul de educaţie promovat de aceştia nu dă performanţe comparabile cu alte metodologii educative ce utilizează alte concepte despre inteligenţă şi creativitate. Aceaşi evaluare TIMMS arată rezultate la fel de slabe şi pentru România care s-a situat pe unul dintre ultimele locuri în Europa.
Din aceste motive introducerea metodologiilor de educare „gifted education” poate permite găsirea de soluţii noi, aşa cum s-a întâmplat şi în alte părţi ale lumii unde aceste metodologii au fost extinse la educaţia de masă.

Toate aceste caracteristici sunt utilizate în gifted education, iar evaluarea progresului se face pe toate aceste direcţii. Joseph Renzulli a cuprins toate aceste direcţii în formula simplă a celor trei cercuri ce caracterizează inteligenţa, creativitatea şi atingerea ţelurilor propuse.