Inteligenta - Concepte supradotare IV

Dezvoltarea capacităţilor umane se face pe mai multe componente: intelectuală exprimată prin diverse forme de gândire, afectivă şi emoţională, spirituală, socială, interpersonală, intrapersonală, artistică, kinestetică, senzitivă, de empatizare cu mediul natural şi altele. Pe fiecare componentă de dezvoltare a capacităţilor există însă etape de dezvoltare ce corespund complexităţii gândirii la un moment dat.
Aceste etape se exprimă prin modele de univers pe care le au copii la diferite etape, pe modelele lor de percepţie a realităţii, pe tipul de informaţii pe care le vehiculează între ei şi pe orizonturile lor de cunoaştere. În dezvoltarea capacităţilor copii trec de la etapa de percepţie acumulativă către cea topologică, mergând către etapa analitică critic, continuând cu etapa de gândire sintetică-structurală şi ajungând eventual către gândirea complexă şi dinamică.
Aceste etape de gândire se pot percepe pe toate direcţiile lor de dezvoltare a capacităţilor personale, însă la copii supradotaţi se petrece un fenomen suplimentar. Acest fenomen este dezvoltarea asincronă a personalităţii, ce se manifestă prin trecerea mult mai rapidă prin unele etape de dezvoltare a abilităţilor pe anumite direcţii de dezvoltare.
Din acest motiv copii supradotaţi prezintă abilităţi neobişnuite în raport cu copii din generaţia lor, deşi nu prezintă şi stabilitatea pe toate componentele dezvoltării. Ei pot fi fragili pe unele direcţii unde sunt la nivelul vârstei cronologice şi performanţi pe alte direcţii unde sunt mult mai dezvoltaţi decât arată vârsta lor cronologică.
Această caracteristică a dezvoltării copiilor supradotaţi şi talentaţi face de asemenea ca nevoia de educaţie într-un sistem să fie diferenţiată printr-o ofertă deosebită faţă de cea de masă. Păstraţi împreună cu generaţia lor majoritatea copiilor supradotaţi suferă traume majore din cauza inter-relaţionării cu mediul lor social, deoarece au modele de univers diferite de cei din generaţia lor, câmpuri de interes ce nu corespund cu ale generaţiei lor şi nevoi de informare pe care nu le acoperă sistemul şcolar de masă.
De asemenea ei interacţionează bine cu cei din generaţii mai mari ce au câmpuri de interes şi direcţii de dezvoltare a abilităţilor similare cu ale lor, uneori cu adulţi (putem descoperi copii cu intelect măsurat prin teste psihometrice foarte înalt care interacţionează cu adulţi ce au capacităţi intelectuale similare), iar în relaţia cu colegii de generaţie sunt hărţuiţi de aceştia.

Asincronia dezvoltării copiilor supradotaţi şi talentaţi este un fenomen aparent paradoxal şi creează nevoile speciale ce-i caracterizează. Multe din caracteristicile psihologice ale copiilor supradotaţi şi talentaţi se datorează acestei asincronii a dezvoltării. Curiozitatea deosebită, întrebările penetrante şi observaţiile mature îl fac pe copilul supradotat să aibă deseori caracteristici greu compatibile cu propriul mediu social înconjurător şi să găsească cu dificultate alte persoane cu care să comunice. În mod paradoxal copiii supradotaţi sunt deseori caracterizaţi de către familie sau şcoală ca obraznici, impertinenţi, ciudaţi, tocilari sau cu alte apelative ce arată gradul redus de comunicare cu mediul lor social. Deşi au capacităţi intelectuale deosebite nu totdeauna au rezultate şcolare pe măsură, deoarece câmpul lor de interes este diferit de cel promovat de şcoală şi la şcoală ei se plictisesc, programa şcolară nerăspunzând cu nimic la ce-l interesează.
Pentru un copil supradotat care a învăţat să citească la doi sau trei ani, întrebând adulţii ce reprezintă semnul unei litere, scrierea şi citirea din şcoala primară devin neinteresante, el deseori va scrie cu greşeli de redactare, deoarece câmpul lui de interes este deplasat faţă de cel a colegilor de generaţie. Dacă copilul supradotat ce a învăţat să citească la doi sau trei ani ar fi fost introdus în ortografie şi gramatică în perioada când avea un câmp de interes dezvoltat pe acea direcţie, atunci copilul ar fi însuşit scrierea în mod corect. Exemplul dificultăţilor la scriere-citire pentru copiii supradotaţi este destul de frecvent şi pentru corectarea acestor caracteristici se dezvoltă metodologii care să apropie scrierea şi citirea de câmpul de interes a copiilor. În acest caz ei învaţă să scrie şi să citească corect într-un timp record.
Aceeaşi dezvoltare asincronă face ca la copii supradotaţi să existe câmpuri de interes în care ei dezvoltă abilităţi surprinzătoare şi hobbies, materii şcolare în care excelează depăşindu-i deseori pe profesorii lor şi materii şcolare în care cu greu promovează. Pe de altă parte copii supradotaţi au o anumită candoare în opinia lor despre oameni ce arată că dezvoltarea lor nu este făcută pe toate direcţiile, dublată de orizonturi de preocupare proiectate în viitor, ce arată că tendinţa lor de asincronie este permanentă.
La copii obişnuiţi dezvoltarea inteligenţei se face într-o curbă asimptotică. Astfel la 10 ani ei au aproximativ 95-98% din inteligenţa lor măsurabilă prin teste IQ deja formată. Restul de procente se dezvoltă mai târziu, iar acumularea de experienţă şi dezvoltarea la un nivel mai înalt a aceloraşi abilităţi vizibile la 10 ani, formează partea cea mai importantă a dezvoltării lor ulterioare.
Prin contrast copii supradotaţi care datorită asincroniei sunt perfecţionişti, continuă să-şi îmbunătăţească inteligenţa de-a lungul întregii vieţi, mai ales la cei a căror caracteristici intelectuale şi emoţionale sunt foarte înalte. Aceasta dă naştere deseori la forme de inadaptare la un mediu social aplatizat şi la căutarea unui mediu social în care să-şi poată continua dezvoltarea capacităţilor (ştiinţa, tehnologie de vârf, etc). Din acest motiv deşi copiii supradotaţi se găsesc distribuiţi aleator în toate mediile sociale sau culturale, adulţii supradotaţi ce au reuşit să fie integraţi social se găsesc cu preponderenţă în anumite activităţi.
Această caracteristică a asimetriei reprezentării persoanelor cu abilităţi deosebite face ca anumite programe educative să fie ţintite către zonele sociale în care copiii supradotaţi nu ar intra în mod obişnuit şi unde există nevoia unor abilităţi cognitive şi de analizare contextuală deosebite de exemplu leadership.