Inteligenta - Concepte supradotare I

Modelul Galton

Modelul Galton abordează tema sub aceeaşi denumire şi se preocupă de aspectele ereditare. Galton atribuia inteligenţei o origine de tip genetic şi ereditar, teorie ce va fi susţinută, deşi ulterior alţi autori îi vor aduce unele nuanţări. Ceea ce definea prin „abilitate naturală" era o abilitate care nu implică doar capacitate, ci şi entuziasm. İn lucrarea sa „Geniul ereditar”, Galton atrage atenţia asupra problemei pe care o reprezintă conturarea caracteristicilor geniale, sugerând că geniul este o caracteristică ce tinde să apară în cadrul aceloraşi familii. Galton a fost printre primii care au anunţat că diferenţele de inteligenţă s-ar putea aprecia prin timpul de reacţie.

Modelul lui Francis Galton nu includea nici o formă de măsurare, în afară de luarea în calcul a contribuţiilor pentru societate şi de unele corelaţii antropomorfice, elemente având doar importanţă istorică, puţin valorizate în prezent. Contribuţia lui Galton a fost anecdotică, deoarece prezenta o viziune a genialului în termeni calitativi, iar desenul care legitima caracterul ereditar era foarte puţin adecvat acestui scop, el confundând aspectele ambientale cu cele proprii genetice. Atât acest studiu, cât şi altele din opera sa au arătat lipsa unei rigori teoretice, motivată de absenţa unui model care să le dea sens. Ideile lui Galton au fost discutate în acest secol de Leta S. Hollingworth, în viziunea căreia termenul de eminenţă reprezintă rezultatul caracterului oportun şi al poziţiei în societate, nefiind accesibilă tuturor persoanelor. Dacă acest caracter oportun ar fi determinantul principal al eminenţei, atunci ar trebui ca indivizii care aparţin unor categorii sociale inferioare să nu aibă acces la reuşită, fapt neverificat întrucât oameni de seamă s-au ridicat din clase socio-economice şi culturale defavorizate.

Există ideea potrivit căreia părinţii puţin dotaţi au şi copii puţin dotaţi, iar părinţii foarte inteligenţi au copii foarte inteligenţi. Acest lucru este total eronat, din cauza efectului de regres faţă de medie: părinţii puţin dotaţi pot avea copii cu un QI normal. Părinţii cu o inteligenţă medie pot avea copii foarte deştepţi. Pe de altă parte, părinţii foarte inteligenţi pot avea copii cu o inteligenţă medie. Regresul este o consecinţă statistică necesară, prin simplul fapt că relaţia coeficientului de inteligenţă dintre părinte şi copil nu este perfectă.

În secolul XX au fost efectuate diferite investigaţii asupra inteligenţei, fiecare pornind de la alte concepţii, în funcţie de autorii lor, dintre care unii au fost pionieri în ultimii aniai secolului al XlX-lea.

Cele mai relevante contribuţii aduse în acest sens au fost grupate în patru mari teorii, în funcţie de structura inteligenţei.